Moartea poetului Nicolae Labis, alta enigma nedezlegata

Cultura - Constantin ILIE

Cea mai mare parte dintre literati considera ca poetul legendar, asemuit cu Arthur Rimbaud, a fost victima universului concentrationar in care a trait, a regimului dejist, a politiei politice infiintate cu opt ani inainte de moartea lui Labis. Nici pâna in prezent nu s-a dorit descoperirea cercului de suspecti, a companionilor Mariei Polevoi - balerina-solista la ansamblul Ministerului Afacerilor Interne, din acea noapte fatidica. Sunt si „scriitori“ care il acuza pe poetul Labis ca a fost comunist. Acesta era doar un simplu membru al Uniunii Tineretului Muncitor (UTM), exclus din organizatie, reprimit si santajat. Filosoful mistic Petre Tutea, inainte de a muri, spunea ca, pe vremea aceea, tinerii aveau optiuni politice de stânga, intrucât erau total dezinformati. Apoi, a marturisit: „Pâna la vârsta de 30 de ani, am practicat un marxism imbecil“.

Nicolae Labis s-a nascut in satul Malini din judetul Suceava la 2 decembrie 1935. Dupa absolvirea scolii primare din satul natal, a urmat studiile liceale la Falticeni si la Iasi. Compunea poezii si povesti inca din copilarie. A debutat publicistic la nici 15 ani, in ziarul „Zori Noi“ din Suceava (1950). A publicat poezii in revista „Viata Româneasca“ (1951). Dupa absolvirea cursurilor Scolii de Literatura „M. Eminescu“ din Bucuresti (1952-1954), a ocupat functia de redactor la „Contemporanul“, apoi la „Gazeta literara”. In 1954 a frecventat timp de un semestru Facultatea de Filologie din Bucuresti. Volumul de debut, „Primele iubiri“ (1956), este singurul tiparit in timpul vietii. „Lupta cu inertia“ a aparut postum, in 1958. Nicolae Labis, poetul devenit legenda, a murit pe 22 decembrie 1956, la ora 2.00 noaptea, nu inainte de a dicta, de pe patul mortii, ultima sa poezie, „Pasarea cu clont de rubin“. Labis a fost inmormântat la cimitirul Bellu, dupa ce convoiul a dat ocol mormântului lui Mihai Eminescu si in fata caruia a stat un moment.
„Pasarea cu clont de rubin
S-a razbunat, iat-o, s-a razbunat.
Nu mai pot s-o mângâi.
M-a strivit,
Pasarea cu clont de rubin,
Iar mâine
Puii pasarii cu clont de rubin,
Ciugulind prin tarâna,
Vor gasi poate
Urmele poetului Nicolae Labis
Care va ramâne o amintire frumoasa...“.
Ce inseamna sa te numesti Labis?
Scriitorul Constantin Crisan, in plin regim comunist (1986), in putine cuvinte, a realizat, poate, cel mai reusit profil al personalitatii lui Nicolae Labis, in ciuda faptului ca cititul printre rânduri devenise obisnuinta: „Sa conduci un cenaclu la 13 ani; sa participi la o consfatuire scriitoriceasca la 15 ani, sa debutezi la aceeasi vârsta, apoi, la 16 ani, sa fii cautat de marile reviste ale tarii, sa devori - in mai multe limbi straine - poezie, proza, filozofie, sa-ti faci intr-un cuvânt, cultura, dupa steaua ta polara si s-o faci profund, sa fii laureatul pe toata tara - si tot la 15 ani - al primului concurs literar postbelic (...)“.
Tulburatoarea afinitate cu Arthur Rimbaud
Criticul literar Nicolae Manolescu, in urma cu peste doua decenii, a scris si a publicat un material despre afinitatea tulburatoare a lui Labis cu poetul francez Arthur Rimbaud, salutul poetului legendar devenind de-a dreptul enigmatic: „Este, desigur, mai mult decât o intâmplare, prezenta lui Rimbaud in «Pantheonul» lui N. Labis (alaturi de Villon si Miorita) si in care, daca poetul ar fi ajuns sa-l definitiveze, nu ne-ar fi surprins sa-i aflam pe Sadoveanu, Eminescu si Arghezi. Acestia sunt geniile tutelare ale poeziei lui, ultimii doi nenumiti vreodata, insa a caror «colaborare» secreta ne-o destainuie atâtea din metaforele «Primelor iubiri» sau ale «Luptei cu inertia» (...) Cea mai tulburatoare afinitate ramâne totusi aceea cu Rimbaud, evocat in versuri greu de uitat:
«Scuture-si pe bulevarde capitala româneasca
galbenii tei si suie-si slavii inegal, semet, contur,
Din vuirea de tramvaie si din ud pavaj sa-ti creasca
Evocarea mea frateasca, incâlcit strengar, Arthur!»
Ce inexplicabil, obscur indemn l-a facut oare pe Labis, mort la douazeci si unu de ani, vârsta mortii literare a autorului «Iluminatilor», sa-si adreseze emotionantul salut «din vuirea de tramvaie si din ud pavaj»?
Ce presimtire i-a dictat acest vers prin care destinele lor tragice se unesc in constiinta noastra? (...) Mort asa de tânar, inainte de a se fi realizat pe deplin, Labis joaca, pentru generatia care urmeaza, rolul poetului legendar“.
Labis citea pe ascuns carti interzise de comunisti
In urma unui examen de admitere, pe 15 septembrie 1952, Nicolae Labis a intrat la Scoala de literatura „Mihai Eminescu“ din Bucuresti. A fost coleg de serie cu Ion Gheorghe, Radu Cosasu, Mihai Negulescu, Gheorghe Tomozei, Florin Mugur, Lucian Raicu, Doina Salajan, Irimie Straut, Elena Dragos, Alexandru Popescu (Vergu), Ioana Zamfir, Atanasie Toma, Dumitru Carabat, Gh. D. Vasile, Horia Arama, Ion Grecea, Stefan Luca si altii. Labis invata la clasa de maiestrie a Veronicai Porumbacu. Alti profesor: Mihai Gafita (seminarul de creatie), Eusebiu Camilar, Mihai Beniuc, Nina Cassian, Mihu Dragomir (catedra de maiestrie artistica), Tudor Vianu (prelegeri de literatura universala), D. Micu, Ion Oana. Din aceasta perioada dateaza „Minimale“, caiet cenzurat, incluzând lecturi considerate ca fiind absolut obligatorii pentru un tânar poet: Rilke, Arghezi, Valery, Ion Barbu, Descartes, Hegel, Heraclit, Kant, Horatiu, Proust, Keats, Lukâcs... Labis avea un mit al lecturii si al bibliotecii, inca din copilarie.
Câteodata aveau acces la Casa Scriitorilor, unde rulau filme, se faceau intâlniri literare - urmate bineinteles de reuniuni tovarasesti - udate cu tot felul de bauturi. In perioada examenelor redeveneau seriosi. Invatau zi si noapte. Ii vizitau Sadoveanu, Camil Petrescu, Marcel Breslasu, Nina Cassian, Veronica Porumbacu, Eusebiu Camilar, Cicerone Theodorescu, Eugen Jebeleanu. Nici unul dintre ei nu voia sa se faca de râs in fata maestrilor. Labis mai citea si carti interzise cumparate de la anticari: Goga, Blaga, Arghezi, Bacovia. Mai mult, acesta renunta la cursurile de Filologie, „Stalin si problemele lingvistice... ale istoriei... ale geografiei“ nefiind pe placul sau.
Asa era pe vremea primelor iubiri, pe vremea lui Labis, caruia ii placea sa bea tuica indulcita cu miere de albine.
Excluderea poetului din UTM
Potrivit unor istorici literari, la sfârsitul anului 1952 se desfasurau alegeri de deputati la diferite nivele. Astfel, virtutile tinerilor scriitori au fost puse la incercare prin diferite modalitati, desi majoritatea dintre ei nu intruneau nici macar vârsta votarii. Erau chemati sa pazeasca in puterea noptii materialul electoral afisat pe strazile din preajma soselei Kiseleff, din Bucuresti, unde aveau sediul. De asemenea, aveau sarcina sa faca propaganda candidatilor inscrisi pe lista ce urma sa fie aleasa, integrându-se in rândurile celor care trebuia sa controleze listele de alegatori. Labis participase la toate aceste activitati. Sezatorile literare aveau caracter politic, in care Nicolae Labis excela in acel an cu interpretarea energica a poeziei „Marsul celor puternici“. Un oarecare poet, Nicolae Stoian, in anii '86 scria in Luceafarul ca in 1955, când Labis abia terminase capodopera sa „Moartea caprioarei“, l-a insotit de doua ori la sezatori literare: „Ceea ce-mi amintesc bine este ca prima strofa paragraf debuta evocator, dramatic, de ti se facea parul maciuca“. La sfârsitul primului an al Scolii de literatura „Mihai Eminescu“, a avut loc excluderea lui Nicolae Labis din Uniunea Tineretului Muncitoresc (UTM). Mai avusese si un vot de blam fiindca Labis isi pierduse carnetul de membru, ceea ce i-a agravat situatia. Stoian, secretar al Comitetului UTM, nu si-a dezis „vocatia“: „Trebuie sa spun ca, spre cinstea lui comunista, in cele doua luni si jumatate cât a contat ca exclus din UTM, a avut o comportare demna, revolutionara, scriind chiar versuri de rezonanta celor maiakovskiene cu privire la cartile care reprezinta carnetul sau de comunist“.
Diversiunea si santajul, armele activistilor de partid
Intr-un articol-evocare intitulat „Poetul devenit de timpuriu o amintire“, semnat de Nicolae Stoian (absolvent si el al promotiei a treia, promotia Labis a Scolii de literatura), in revista Luceafarul (octombrie 1986), se straduieste sa descrie câteva momente traite alaturi de Labis, fireste in consonanta cu cerintele vremii si cu propria „constiinta“. Reproducem citeva fragmente care nu fac altceva decât sa descrie o diversiune foarte bine dirijata:
„Constiinta ma obliga sa nu trec sub tacere o anume intâmplare de la sfârsitul primului an al Scolii de literatura «Mihai Eminescu» respectiv excluderea lui N. Labis din UTM. Cum eram secretarul Comitetului acestei organizatii de la scoala amintita, faptele in mare imi sunt binecunoscute, cu atât mai mult cu cât acesta fusese unicul eveniment de o asemenea gravitate, care ne apare acum de-a dreptul ridicol.
Perversiuni comuniste
Intr-o sâmbata din luna iunie 1953, fuseseram invitati mai multi scriitori la o reuniune culturala ce se tinuse la Editura Tineretului, in strada Nikos Beloianis, unde se servisera diferite gustari si bere. Printre invitati ma numarasem si eu si n-as putea spune ca s-a facut exces cu consumul de alcool. Fapt este ca eu plecasem mai devreme. Colegul N. Labis impreuna cu o tânara poeta, si ea studenta a Scolii de literatura, se intorsesera ceva mai târziu, pesemne orele 24.00, intrând in incinta respectivei institutii prin strada Mihail Kogalniceanu, pe o poarta pe care noi o lasam intentionat libera pentru intârziati. Dupa ce s-au vazut in curtea Scolii de literatura, inainte de a patrunde in cladire, au mai zabovit la o masa de piatra de pe malul micului lac artificial decorativ, sarutându-se ca orice tineri care n-aveau mai mult de 18 ani. Fapt este ca Labis o sarutase cam patimas pe gât, lasându-i semne ca intr-un anumit cântec (invidie pe fata - n.r.)“.
„Respectiva colega dormind niznai de semnele ce le avea, intr-una din nopti a fost vazuta de o alta colega, fosta activista de UTM, femeie cam neluata in seama de partea barbateasca (diversiune sau sindrom NF - n.r.).
A fost de ajuns aceasta repede si parsiva ochire pentru ca sa se declanseze o intreaga ancheta de catre aceasta femeie rea, aparent aparatoare a moralitatii comuniste. Unul dintre primii care a fost insarcinat din partea conducerii scolii sa-l interpreteze pe Labis am fost eu, care n-am putut deduce nimic din pretinsele intentii de viol. E drept ca eu insumi, fiind foarte tânar, m-am limitat, cum mi s-a si parut firesc, la o simpla intrebare: «Bai cârlane, caci asa ii spuneam lui Labis in intimitate, spune-mi, ai vrut sa-i faci ceva?» «Ai, ba Nae, n-ai vazut ce i-am facut? Am pupat-o mai cu foc si atât - fapt explicabil la ora aceea si dupa mai multe sticle de bere» (presiunea «prietenului» Stoian pentru o noua diversiune - n.r.)“.
A urmat un simulacru de adunare generala a comitetului, nu inainte ca Stoian sa informeze organizatia de partid: „Cât priveste sanctiunea, in conditiile de atunci explicate mai inainte, trebuie sa spun ca, doar cu exceptia unuia, care s-a abtinut de la vot (adevarul este ca nu a existat o abtinere, ci un vot impotriva excluderii - n.r.), toti ceilalti participanti la adunare au aprobat propunerea referatului ca Nicolae Labis sa fie exclus din UTM, dat fiind faptul ca mai avea un vot de blam pentru ca isi pierduse carnetul de membru UTM (inclusiv Stoian a votat pentru excluderea lui Labis - n.r.). Intr-o discutie telefonica cu secretara CC a UTM, buna-cunoscatoare a insusirilor politico-morale ale lui Labis, mi-a spus sa-l reiau in evidenta , ca si când nimic nu s-a intâmplat (urma Festivalul Mondial al Tineretului si Studentilor, la Bucuresti si comunistii aveau nevoie de Labis ca de aer - n.r.)“.
Balerina Polevoi de la Ministerul de Interne
Moto:
„Dealu-i deal si valea-i vale, Curva-i curva pâna moare“
(din folclorul mioritic)
In „România libera“ din 17 septembrie 1979 a aparut stirea mortii Mariei Polevoi, singura care putea marturisi ultima seara-noapte traita cu Labis. O necunoscuta a decis sa rupa tacerea, in 1986, si sa-i scrie celui pe care il considera „cercetator“ la revista Flacara. Necunoscuta era fosta colega a Mariei Polevoi (rusoaica unsa cu toate alifiile - n.r.) si a semnat Em. B. , nume ramas strict confidential si in prezent.
Cu trei ani inainte de a iesi la pensie, Mariei Polevoi, in vârsta de 37 de ani, balerina-solista la Ansamblul Militiei (in 1959 a iesit la pensie, la vârsta de 40 de ani), i s-a pus „pata“ pe Labis. Din relatarile enigmaticei colege Em. B. reiese ca Meri, cum ii placea sa fie alintata, ori isi dorea o noapte de sex cu Labis, ori sa creeze o diversiune pentru disparitia sa. Probabil, ambele supozitii sunt adevarate. Nu stim pe cine la numit „cercetator“ si nici cine este domnul T. (probabil Gheorghe Tomozei - n.r.).
Em. B. a dat detalii despre noaptea de 9-10 decembrie, noaptea accidentului de tramvai. Scrisoarea ei a fost publicata de Stoian in revista Luceafarul din octombrie 1986. Iata câteva fragmente ilustrative:
„In zilele de dupa 9 spre 10 decembrie am fost acasa la Maria Polevoi care, profund impresionata de drama petrecuta sub ochii ei (inseamna ca era in tramvai - n.r.), s-a imbolnavit si o vreme nu si-a mai parasit locuinta decât pentru a merge, in calitate de martor, sa-si indeplineasca obligatiile fata de autoritati. Cele povestite mie atunci cu amanunte a dorit sa le uite si a evitat sa le mai spuna altcuiva.
In prima parte a serii, Poetul a sezut pe un scaun in fata Mariei, apoi ea l-a chemat si a stat lânga ea (actiunea se petrece la restaurantul Capsa din Bucuresti, in seara lui 9 decembrie 1956 - n.r.). Ii facea impresia unui copil mare, ciudat, ironic. A recitat la insistentele companionilor (nu se cunosc nici acum - n.r.) si mai mult pentru a scapa de gura lor. (o intâmplare se punea la cale - n.r.) (...) Era o foarte buna povestitoare. Ca sa-l uimeasca, i-a povestit câte ceva din viata de turnee, intâmplari din dincolo de scena dansatorilor. (...) Ei doi, femeia si scriitorul, au vorbit tot timpul pe un ton confidential. Ceilalti au inceput sa faca glume la adresa lor, lucru care l-a facut pe Labis sa se simta stingher si sa refuze «un pahar de impacare». In acest context, Maria Polevoi l-a invitat pe poet la ea acasa (in Calea Calarasi - n.r.). Pentru a nu lasa loc comentariilor, urma sa plece fiecare separat si sa se intâlneasca in statia de tramvai. Ceilalti voiau sa continue seara in alt local, de aceea Maria s-a vazut nevoita sa-i urmeze, nu stia cât ar fi fost de asteptat in statie (tradare sau diversiune? - n.r.). Nici Labis nu parea a fi dornic sa paraseasca vesela societate. (...) Au plecat la Victoria. In noul local, Labis n-a mai baut. Cei de la masa - companionii de la Capsa, au spus ca nu-i mai dau sa bea pentru a nu se ameti mai tare. (...) Trecând peste orice prudenta, Maria s-a dus la Labis, care era la o masa vecina, in picioare, si i-a spus ca ei pleaca. La usa, Poetul s-a alaturat grupului. Drumul parcurs si atitudinea «femeii» si a scriitorului in statie, pe refugiu, trebuia sa lase impresia ca cei doi aveau, intâmplator, acelasi drum, ca intre ei nu exista nici o intelegere“.
Enigmatica Em B. spune ca Maria Polevoi nu si-a iertat niciodata faptul ca l-a chemat acasa la ea, ca, intr-un fel, l-a indreptat catre „ceasul rau“. Nu si-a iertat ca l-a lasat singur pe refugiu: „A vrut sa ia tramvaiul din mers. O vitejie de baetan in fata unei femei care i-a aratat atentie, l-a considerat barbat“. Ore in sir Maria isi repeta aceleasi lucruri, isi facea reprosuri si plângea. Il plângea pe tânar, nu pe Poet!“.
Maria Polevoi a murit in garsoniera din Calea Calarasi, acolo unde a dorit sa-l duca pe poet, unde a trait singura. S-a sinucis in 20 iulie 1978, luând o mare doza de somnifere. A fost incinerata.
Maria Polevoi a decis sa escamoteze adevarul: cel al plecarii spre statia de tramvai Coltea. Iata marturia juridica a balerinei de la Interne: „Labis Nicolae a trecut pe lânga mine, nu m-a vazut si nici eu nu i-am dat atentie. (...) Ma gândeam ca a fost lasat singur“. Sa inchei cu acelasi moto?

Cultura - Constantin ILIE

Adevarul despre Eminescu

Dosarul Eminescu

Eminescu a atras una dintre cele mai complexe manevre de dezinformare si intoxicare specifice domeniului serviciilor speciale. Posteritatea sa a fost deformata si manevrata de toate regimurile politice care s-au succedat in Romania. Restabilirea adevarului despre Eminescu este o datorie de onoare a breslei ziaristilor. Ca multi alti ziaristi, Eminescu a intrat in malaxorul aparatului represiv al politiei politice si a devenit o problema si o afacere de Stat.

Cea mai insemnata parte a activitatii sale a fost dedicata gazetariei si politicii. Din 1876 devine ziarist profesionist - ocupatia sa principala pana la sfarsitul vietii. Debuteaza la Curierul de Iasi apoi, in 1877 este redactor la Timpul, din 1880 redactor sef si redactor pe politica pana in1883. In mod brutal, in iunie 1883, munca sa este intrerupta si este introdus cu forta intr-un ospiciu. Politia, sub comanda Puterii de stat, il transforma astfel pe Eminescu intr-unul dintre primii detinuti politici ai statului modern roman. Oricum, este primul ziarist caruia i se pune calus in gura in aceasta maniera dura. Metoda va fi perfectionata sub comunism.

Conservator

Eminescu isi asuma ca pe o profesiune de credinta lupta pentru Romania, amendand atat liberalii cat si conservatorii pentru politica de cedare in interesul marelui capital in chestiuni arzatoare ale timpului. Scria vibrant, scria cu patos dar si cu rigoare, scria cu o forta devastatoare. Maiorescu noteaza - “Eminescu s-a facut simtit de cum a intrat in redactie prin universul de idei al culturii ce acumulase singur, prin logica si verba”. “Stapan pe limba neaosa” si cu o “neobisnuita caldura sufleteasca”, Eminescu insufletea dezbaterea publica si totodata izbea necrutator “iresponsabilitatile factorilor politici, afacerismele, demagogia si logoreea paturii superpuse”. Pe scurt, un ziarist de marca, o voce puternica, un spirit radical si incomod. Mihai Eminescu avea o functie publica foarte importanta ca redactor-sef al ziarului Timpul, care era organ oficial al Partidului Conservator. Maiorescu - la organizarea Partidului Conservator - a aratat clar pozitia lui Eminescu: “Cei 10 capi ai lui, si al 11-lea, domnul Mihai Eminescu, redactor la ziarul Timpul”.

De la Nistru pan’ la Tisa

Eminescu duce campanii de presa dedicate chestiunii Basarabiei, critica aspru Parlamentul pentru instrainarea Basarabiei, este intransigent atat fata de politica de opresiune tarista (,,o adanca barbarie”) cat si fata de cea a Imperiului Austro-Ungar si, totodata, isi acuza colegii, fruntasii conservatori, ca participa la infiintarea de institutii bancare in scop de specula. Situatia sa la ziar devine critica in 1880, mai ales dupa ce ataca proiectul de program al Partidului Conservator, lansat de Maiorescu, in care acesta pleda pentru subordonarea intereselor Romaniei si sacrifica romanii aflati sub puterea Imperiului Austro-Ungar. Cata vreme guvernele de la Budapesta ii oprima pe romani, ingradind accesul la scoala si Biserica, blocand cultivarea limbii materne - apropierea de Imperiu nu este posibila si nici recomandabila, avertiza jurnalistul.

Lovit la Timpul

Viena insa atrage ca un magnet si conservatorii se cupleaza cu liberalii - ,,la ciolan”, cum ar zice azi Ion Cristoiu. P.P Carp, inalt fruntas conservator, devine ambasador al liberalilor la Viena si cere sa i se puna surdina lui Eminescu (intr-o scrisoare catre Titu Maiorescu ii atrage atentia: “si mai potoliti-l pe Eminescu!”). Scarbit, acesta protesteaza: ,,Suntem barbati noi sau niste fameni, niste eunuci caraghiosi ai marelui Mogul. Ce suntem, comedianti, saltimbanci de ulita sa ne schimbam opiniile ca pe camasi si partidul ca cizmele?”. Ca urmare, in noiembrie 1881 Eminescu este inlocuit de la conducerea Timpului, este retrogradat, iar noul redactor-sef il ataca pe Eminescu in chiar ziarul pe care acesta il condusese.

Societatea Carpatii - serviciul secret roman al Daciei Mari

In 1882, Eminescu participa la fondarea unei organizatii cu caracter conspirativ, inscrisa de fatada ca un ONG de azi - Societatea Carpatii. Societatea isi propunea - conform Statutului, sa sprijine orice,,intreprindere romaneasca”. Se avea insa in vedere situatia romanilor din Imperiul Austro-Ungar. Considerata subversiva de serviciile secrete vieneze, organizatia din care facea parte Eminescu este atent supravegheata. Sunt infiltrati agenti in preajma lui Eminescu, inclusiv in redactie. Manifestarile organizate de “Societatea Carpatii” ingrijorau in mod deosebit reprezentanta diplomatica a Austro-Ungariei in Romania. ,,Societatea Carpatii” era un adevarat partid secret de rezerva, cu zeci de mii de membri, care milita pe fata pentru ruperea Ardealului de Imperiul Austro-Ungar si alipirea la tara, dar executa si actiuni conspirative.

Urmarit de spionii Austro-Ungariei

Intr-o nota informativa secreta din 7 iunie 1882, redactata de ministrul plenipotentiar al Austro-Ungariei la Bucuresti, Ernst von Mayr, catre ministrul Casei imperiale si ministrul de Externe din Viena se raporta: “Societatea Carpatii” a tinut la 4 iunie o sedinta publica, careia i-a precedat o consfatuire secreta. Despre aceasta am primit din sursa sigura (ceea ce inseamna nota unui agent infiltrat in organizatie - n.n.) urmatoarele informatii: subiectul consfatuirii a fost situatia politica.

S-a convenit acolo sa se continue lupta impotriva Monarhiei austro-ungare, dar nu in sensul de a admite existenta unei ,,Romanii iredente”. Membrilor li s-a recomandat cea mai mare precautie. Eminescu, redactorul principal al ziarului “Timpul”, a facut propunerea de a se incredinta studentilor transilvaneni de nationalitate romana, care pentru instruirea lor frecventeaza institutiile de invatamant de aici, sarcina pe timpul vacantei lor in patrie, sa contribuie la formarea opiniei publice in favoarea unei ,,Dacii Mari”. Sacareanu, redactorul adjunct de la “Romana libera”, a dat citire mai multor scrisori din Transilvania adresate lui, potrivit carora romanii de acolo ii asteapta cu bratele deschise pe fratii lor”. (Arhivele St. Buc., Colectia xerografii Austria, pach. CCXXVI/1, f.189-192, Haus - Hof - und Staatsarchiv Wien, Informationsburo, I.B.- Akten, K.159)

Tradatorii

Un alt un raport confidential catre Kalnoky, ministrul de Externe al Austro- Ungariei, informa despre o alta adunare a ,,Societatii Carpatii”, din care rezulta ca un anume Lachman, redactor la ziarul “Bukarester Tageblatt” si foarte activ spion austriac, avea ca sarcina urmarirea pas cu pas mai ales a lui Eminescu. In contextul notei informative se mai numeste un agent din vecinatatea imediata a lui Eminescu, care ar fi putut fi chiar vicepresedintele “Societatii Carpatii”, despre care se scrie negru pe alb ca este nici mai mult nici mai putin decat… spion austriac. (Numele acestuia reapare ulterior in procesul verbal adresat de comisarul Niculescu cu ocazia arestarii lui Eminescu: “informat de d.d. G. Ocasanu si V. Siderescu ca amicul lor d-l Mihai Eminescu, redactorul ziarului Timpul, ar fi atins de alienatie mintala”).

Nationalistii, urmariti si de rusi

Eminescu avea o statura publica impresionanta si era perceput drept un cap al conservatorismului dar si al luptei pentru unitate nationala, coordonata ulterior printr-o intreaga retea de societati studentesti din orase centre universitare din cuprinsul monarhiei Austro-Ungare. S-a creat un fel de network care avea ca obiectiv direct lupta pentru unitatea politica a romanilor. Pe langa ,,Societatea Carpatii”, au mai aparut la Budapesta Societatea “Petru Maior”, la Viena “Romania juna”, la Cernauti “Junimea”,”Dacia”, “Bucovina si Moldova”, in Transilvania societatea “Astra” si, in vechea Romanie, “Liga pentru unitatea culturala a tuturor romanilor in vechea Romanie”, care avea filiale inculsiv la Paris. Toate aceste organizatii se aflau in obiectivul serviciilor secrete ale Rusiei tariste si Austro- Ungariei, fiind intens infiltrate si supravegheate. Colectia arhivelor politice vieneze cuprinde numeroase rapoarte similare cu notele informative care priveau activitatea lui Eminescu, considerat un lider primejdios.

Incomodul Eminescu

Baronul von Mayr, ambasadorul Austro-Ungariei la Bucuresti, il insarcinase pe F. Lauchman in acest sens: ,,Eminescu este in permanenta urmarit de F. Lachman, agent austro-ungar care avea sub observatie miscarea “iridenta” a ardelenilor din Bucuresti si ale carui rapoarte sunt astazi cunoscute”. O nota informativa a baronului von Mayr denunta articolul lui Eminescu din “Timpul”, privitor la expansiunea catolicismului in Romania. In 1883, Eminescu realizeaza un tablou al maghiarizarii numelor romanesti in Transilvania si il ridiculizeaza pe regele Carol I pentru lipsa sa de autoritate. Condamna guvernul liberal pentru politica externa si interna, denunta cardasia conservatorilor cu liberalii si devine o povara incomoda pentru toata lumea. Tiradele si intransigenta sa deranjau pe toata lumea. Eventualitatea ca acesta sa devina candva parlamentar - ca multi alti ziaristi, ar fi fost nefasta pentru puterile externe din jurul Romaniei, deoarece ar fi putut genera un curent politic ostil si neconvenabil intereselor acestora.

Stia ca i se pregateste ceva

Eminescu este informat si simte ca i se pregateste ceva. In 28 iunie 1883 se strange latul. Este luat pe sus de politie si bagat cu forta la ospiciu. Sunt incalcate desigur toate normele legale si i se insceneaza unul dintre cele mai murdare procese de defaimare si lichidare civila, la care au participat inclusiv “apropiati” interesati prin diferite mijloace. Ziua de 28 iunie 1883 este o zi foarte importanta pentru istoria si politica Romaniei nu doar datorita arestarii lui Eminescu. Exact in aceasta zi, Austro-Ungaria a rupt relatiile diplomatice cu statul roman timp de 48 de ore, iar von Bismark i-a trimis o telegrama lui Carol I, prin care Germania ameninta cu razboiul. In cursul verii, Imperiul Austro-Ungar a executat manevre militare in Ardeal, pentru intimidarea Regatului Romaniei, iar presa maghiara perorase pe tema necesitatii anexarii Valahiei. Imparatul Wilhelm I al Germaniei a transmis de asemenea o scrisoare de amenintari, in care soma Romania sa intre in alianta militara, iar Rusia cerea, de asemenea, satisfactii.

Interzis si internat

Guvernul a desfiintat “Societatea Carpatii” chiar la cererea reprezentantului Austro-Ungariei la Bucuresti, baronul Von Mayr, cel care se ocupa cu spionarea lui Eminescu. Odata cu arestarea si internarea la balamuc a lui Eminescu au fost organizate razii si perchezitii ale sediului “Societatii Carpatii” au fost devastate sediile unor societati nationale, au fost expulzate persoane aflate pe lista neagra a Vienei si au fost intentate procese ardelenilor. Exact in aceasta zi trebuia de fapt sa se semneze Tratatul secret de alianta dintre Romania si Tripla Alianta, formata din Austro-Ungaria, Germania si Italia. Tratatul insemna aservirea Romaniei Austro-Ungariei in primul rand, ceea ce excludea revendicarea Ardealului. Bucurestiul era dominat de ardeleni, care, ridicau vocea din ce in ce mai puternic pentru eliberarea Ardealului, pentru drepturile romanilor asupriti de unguri. Eminescu era in centrul acestor manifestari. Tratatul urma sa interzica brusc orice proteste pentru eliberarea Ardealului, iar conditia semnarii tratatului era anihilarea revendicarii Ardealului de la Bucuresti.

Suprimarea incepe de la 33 de ani

“Directiva de sus” s-a aplicat la diferite nivele. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este unul dintre ele. Asa-zisele “interese de stat” l-au nimicit pe tanarul redactor - potentiala mare figura politica a Romaniei Mari, tocmai in anul cand implinea 33 de ani, varsta jertfei lui Ioan Botezatorul si a lui Iisus. Tratatul a fost semnat pana la urma in septembrie 1883, ceea ce a mutat lupta ardelenilor in Ardeal. Ce urmeaza in anii urmatori este un cosmar - bine regizat, in care rolurile sunt asumate de personajele politice ale vremii. Distrugerea lui Eminescu este deliberata si va duce la moartea sa. Politia i-a sigilat casa, Maiorescu i-a ridicat manuscrisele si toate documentele - cica sa nu fie distruse - depunandu-le la Academie dupa ani buni. Eminescu nu si-a mai vazut niciodata corespondenta, cartile, notele. In manuscrisele din acei ani, cele care au scapat nedistruse de Maiorescu sunt insemnari derutante, care arata nivelul la care era hotarat sa actioneze Eminescu ca lider al “Societatii Carpatii”. Planurile lui Eminescu vizau contracararea consecintelor unei aliante a Casei Regale din Romania cu lumea germana, proiecte cu adevarat “subversive”, mergand pana la o rasturnare a lui Carol. Este usor de inteles ca actiunile sale au fost dejucate prin metodologia tipica a “masurilor active” specifice serviciilor secrete de acum dar si de atunci. Nimic nou sub soare pe campul “operativ”.

Otravit cu mercur

Se lanseaza zvonul nebuniei inexplicabile, se insista pe activitatea sa poetico-romantica, se inventeaza povestea unei boli venerice. Este apoi otravit lent cu mercur, sub pretextul unui pretins tratament contra sifilisului, este batut in cap cu franghia uda, i se fac bai reci in plina iarna, este umilit si zdrobit in toate felurile imaginabile. Nu mai are unde sa scrie, se resemneaza cu situatia sa de condamnat politic si isi asuma destinul - nu fara insa a lupta pana in ultima clipa. In 1888, Veronica Micle reuseste sa il aduca pe Eminescu la Bucuresti, unde urmeaza o colaborare anonima la cateva ziare si reviste, iar apoi, la 13 ianuarie 1889, ultimul text ziaristic al lui M. Eminescu: o polemica ce va zgudui guvernul, rupand o coalitie destul de fragila, de altfel, a conservatorilor (care luasera, in fine, puterea) cu liberalii. Repede se afla, insa, ca autorul articolului in chestiune este “bietul Eminescu”. Si tot atat de repede acesta este cautat, gasit si internat din nou la balamuc, in martie 1889. Astfel, Eminescu este scos complet din circuit, iar opera sa politica pusa la index. Defaimarea sa nu a incetat nici astazi, la mai bine de 120 de ani de la uciderea sa. Adevarate campanii continua si azi. I se fac rechizitorii si procese de intentie si este denigrat de anti-romani.

Eminescu nu a fost nebun

Abia recent s-a dovedit, prin contributia unor specialisti in medicina legala - cum este Vladimir Belis, fost director al Institutului de Medicina Legala, sau cu aportul doctorului Vuia, ca mitul bolilor sale a fost o intoxicare de cea mai joasa speta.

Punand cap la cap toate dovezile stranse ani de zile, Ovidiu Vuia scrie: “Concluziile mele, ca medic neuropsihiatru, cercetator stiintific, autor a peste 100 de lucrari din domeniul patologiei creierului, sunt cat se poate de clare. Eminescu nu a suferit de lues si nu a avut o dementa paralitica”. Lui Eminescu i s-a facut autopsia in ziua de 16 iunie 1889, existand un raport depus la Academie, nesemnat insa. Creierul sau, dupa autopsie, s-a constatat ca are 1495 de grame, aproape cat al poetului german Schiller. Iar apoi este “uitat” pe fereastra, in soare. Creierul sau era o dovada stanjenitoare a falsitatii teoriei sifilisului - deoarece aceasta boala mananca materia cerebrala. In manualele de astazi continua prezentarea deformata a adevarului in ce il priveste pe Eminescu. Insa propagarea operatiunii de dezinformare in care cad multi, din necunostinta de cauza, este inceputa de pe vremuri de serviciile secrete al Austro-Ungariei si continuata apoi de dusmanii Romaniei. “Tinta” Eminescu inca preocupa diferite cancelarii si “grupuscule elitiste” - in fapt extensii ale unor grupuri de putere care isi perpetueaza misiunea de destructurare a valorilor simbolice ale Romaniei.

Sursa:http://www.mihai-eminescu.net/

Nichita Stanescu

A mea

Singurateca ea mă asteapta să-i vin acasa,
In lipsa mea ea se gindeste numai la mine,
ea cea mai draga si cea mai aleasa
dintre roabele sublime.

Ei i se face rău de singuratate
ea sta si spala tot timpul podeaua
până o face de paisprezece carate
si tocmai să calce pe dinsa licheaua.

Ea spala zidul casei cu mâna ei
si atirna pe dinsul tablouri
ca să se bucure derbedeul, e-hei
cazut de la usa-n ecouri.

Ea isi asteapta barbatul betiv
Ca să-i vina acasa
si degetele albe si le misca lasciv
pentru ceafa lui cea frumoasa.

Pregatindu-i-le de dezbatat
ea tine în boluri si zeama acra,
parul lung si negru si-l intinde de la usa spre pat
să nu greseasca barbatul niciodata
drumul predestinat.



„ Nichita Stănescu se mişca într-adevăr într-o sferă superioară, siderată de valori exclusiv artistice. Cât despre gustul său pentru "compromis", cred sincer că nu prea ştia ce înseamnă acest lucru, tocmai pentru că era un ingenuu. Dacă nu mi-ar fi teamă că devin prea ... doct, aş zice că spiritul său ludic îl făcea să plutească pe deasupra situaţiilor, pentru a căror substanţă tragică cred că nu avea "organ": tălpile lui nu se atingeau nici de flori, nici de mocirlă. Singurul păcat al lui Nichita Stănescu a fost crima săvârşită faţă de sine însuşi: distrugerea sistematică a carcasei care-i asigura superbul exerciţiu al spiritului.
Nichita Stănescu este cel mai important poet român de după cel de-al doilea război mondial. Odată cu el, prin el, logosul limbii române ia revanşa asupra poeţilor ei.”
1995 - Ştefan Augustin Doinaş

PETRE TUTEA – Citate celebre

1. Se spune ca intelectul e dat omului ca sa cunoasca adevarul. Intelectul e dat omului, dupa parerea mea, nu ca sa cunoasca adevarul, ci sa primeasca adevarul.
2. Am avut revelatia ca in afara de Dumnezeu nu exista adevar. Mai multe adevaruri, zic eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu
nici un adevar. Iar daca adevarul este unul singur, fiind transcendent in esenta, sediul lui nu e nici in stiinta, nici in filozofie, nici in arta. si cand un filozof, un om de stiinta sau un artist sunt religiosi, atunci ei nu se mai disting de o baba murdara pe picioare care se roaga Maicii Domnului.
3. Acum, mai la batranete, pot sa spun ca fara Dumnezeu si fara nemurire nu exista adevar.
4. O baba murdara pe picioare, care sta in fata icoanei Maicii Domnului in biserica, fata de un laureat al premiului Nobel ateu – baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, asta moare asa, dihor.
5. Eu cand discut cu un ateu e ca si cum as discuta cu usa. Intre un credincios si un necredincios, nu exista nici o legatura. ala e mort, sufleteste mort. Iar celalalt e viu si intre un viu si un mort nu exista nici o legatura. Credinciosul crestin e viu.
6. Ateii si materialistii ne deosebesc de animale prin faptul ca nu avem coada.
7. Ateii s¬au nascut, dar s¬au nascut degeaba.
8. Eu nu detest burghezia. Eu m¬am lamurit ca un om care vrea sa fie bogat nu este un pacatos. Spunea odata un preot batran: Circula o zicala ca banul e ochiul dracului. Eu nu il concep ca ochiul dracului, eu il concep ca pe o scara dubla. Daca il posezi, indiferent in ce cantitati, si te misti in sus binefacator pe scara, nu mai e ochiul dracului. Iar daca cobori, atunci te duci cu el in infern, prin vicii, prin lacomie si prin toate imperfectiile legate de orgoliu si de pofta de stapan.

9. Nu pot evita neplacerile batranetii si nu ma pot supara pe Dumnezeu ca m¬a tinut pana aproape la nouazeci de ani. Insa batranii au o supapa foarte inteleapta: au dreptul la nerusinare. O nerusinare nelimitata. Cand ma gandesc la suferintele batranetii, imi dau seama ca in natura asta oarba cel mai mare geniu este geniul mortii. Faptul ca murim, de cele mai multe ori la timp, este un semn al dragostei lui Dumnezeu pentru noi.
10. Eu sunt iudeocentric in cultura Europei, caci daca scoti Biblia din Europa, atunci Shakespeare devine un glumet tragic. Fara Biblie, europenii, chiar si laureatii premiului Nobel, dormeau in craci. stiinta si filozofia greaca sunt foarte folositoare, dar nu sunt mantuitoare. Prima carte mantuitoare si consolatoare pe continent – suverana – e Biblia.
11. Exista o carte a unui savant american care incearca sa motiveze stiintific Biblia. Asta e o prostie. Biblia are nevoie de stiinta cum am eu nevoie de Securitate.
12. Luther, cat e el de eretic si de zevzec, a spus doua lucruri extraordinare: ca creatia autonoma e o cocota si ca nu exista adevar in afara de Biblie. El nu era asa batran cand a dibacit chestia asta, ca era calugar augustin … Mie mi¬a trebuit o viata ca sa ma conving ca in afara de Biblie nu e nici un adevar.
13. Shakespeare, pe langa Biblie, – eu demonstrez asta si la Sorbona – e scriitor din Gaesti.
14. In afara slujbelor bisericii, nu exista scara catre cer. Templul este spatiul sacru, in asa fel incat si vecinatatile devin sacre in prezenta lui.
15. stii unde poti capata definitia omului? – te intreb. in templu. in biserica. Acolo esti comparat cu Dumnezeu, fiindca exprimi chipul si asemanarea Lui. Daca Biserica ar disparea din istorie, istoria nu ar mai avea oameni. Ar disparea si omul.
16. In biserica afli ca existi.
17. Ce pustiu ar fi spatiul daca nu ar fi punctat de biserici!
18. in afara de carti nu traiesc decat dobitoacele si sfintii: unele pentru ca nu au ratiune, ceilalti pentru ca o au intr¬o prea mare masura ca sa mai aiba nevoie de mijloace auxiliare de constiinta.

19. Platon are un demiurg care nu e creator, ci doar un meserias de geniu, fiindca materia ii premerge. Prima idee de creatie reala, au adus¬o in istorie crestinii.20. De creat doar zeul creaza, iar omul imita. Eu cand citesc cuvantul creatie – literara, muzicala, filozofica – lesin de ris. Omul nu face altceva decat sa reflecte in litere, in muzica sau in filozofie petece de transcendenta.21. Cum sa fie creatura creator? “Hai tata, sa¬ti arat mosia pe care ti¬am facut¬o cand nu eram in viata …” Pai cum sa fie creatura creator?
22. Omul e un animal care se roaga la ceva. Cauta un model ideal, si uneori nimereste, alteori, nu. Cei care au descoperit modelul ideal si succesiunea fenomenului din el sunt crestinii. Crestinismul nu poate fi identificat cu nici un sistem filosofic, monist, dualist, sau pluralist. Crestinismul este pur si simplu. Despre crestinism, Bergson spune ca noi il respiram. Are materialitatea aerului. Seamana cu aerul. Noi suntem crestini fara sa vrem. si cand suntem atei suntem crestini: ca respiram crestinismul cum respiram aerul.
23. Crestinismul nu e ideologie, ca atunci se aseamana cu marxismul. Religia e expresia unui mister trait, or ideologia e ceva construit.
24. A fi crestin inseamna a cobori Absolutul la nivel cotidian. Numai sfintii sunt crestini absoluti. Altminteri, crestinismul, gandit real, e inaplicabil tocmai pentru ca e absolut.
25. Suveran fata de natura, supus Divinitatii, nemuritor si liber prin depasirea extramundana a conditiei sale – acesta este omul crestin.
26. Nimic nu poate inlocui crestinismul; nici toata cultura antica precrestina. Eu sunt de parere ca apogeul Europei nu e la Atena, ci in Evul Mediu, cand Dumnezeu umbla din casa in casa. Eu definesc stralucirea epocilor istorice in functie de geniul religios al epocii, nu in functie de ispravi politice.
27. Iisus Hristos este eternitatea care puncteaza istoria.
28. Daca nu cunosti revelat – prin gratie divina – sau inspirat, nu cunosti nimic. De pilda, povestea cu marul lui Newton, care a cazut. Nu stiu unde am citit eu stupiditatea asta: “Il tomba dans une maditation profonde qui l`a conduit jusqu`a la loi de la gravitation universelle”. si eu spun: daca Newton gandea pana la Judecata de Apoi, nu descoperea nimic! Dar el a fost mult mai intelept. Cand a fost intrebat cum a descoperit gravitatia, a zis: Am fost inspirat. Pai scrie pe mar, sau scrie undeva in natura “legea gravitatiei”? Fenomenele lumii interioare si ale lumii exterioare tac. Iar omul autonom si orgolios crede ca exploreaza lumea interioara si exterioara cu jocul lui de ipoteze si ca descopera ceea ce vrea el. El cauta; dar eu spun ca el cauta, nu ca afla. Sau daca afla, trebuie sa fie ca Newton, inspirat.
29. Bergson e mai cuviincios ca Aristotel si zice ca democratia e singurul sistem compatibil cu libertatea si demnitatea umana, dar are un viciu incurabil: nu are criterii de selectiune a valorilor. Deci democratia e sistemul social in care face fiecare ce vrea si in care numarul inlocuieste calitatea … Triumful cantitatii impotriva calitatii. Bergson a fost acuzat in micul dictionar filozofic al lui Stalin ca e fascist.
30. Fara sa gandesc in stilul darwinismului social, nu pot sa raman indiferent la incapacitatea democratiei de a asigura selectiunea naturala a valorilor. Democratii gandesc corpul social aritmetizat: numara capetele toate si unde e majoritate, hai la putere. Sufragiul turmei! Asta e parerea mea despre democratie.
31. Eu cred ca omul e facut de Dumnezeu si cred ca Dumnezeu nu a instalat nici un drac in el. Nu pot sa spun ca Dumnezeu a facut un om purtator de drac. Daca omul e faptura lui Dumnezeu, dracul intra ocolit acolo, nu intra cu voia Lui.
32. Un filozof care se zbate fie sa gaseasca argumente pentru existenta lui Dumnezeu, fie sa combata argumentele despre inexistenta lui Dumnezeu reprezinta o poarta spre ateism. Dumnezeul lui Moise este neatributiv. Cand il intreaba Moise pe
Dumnezeu: Ce sa le spun alora de jos despre Tine? – Dumnezeu ii spune: Eu sunt cel ce sunt.
33. In fata lui Dumnezeu, geniul e var primar cu idiotul.
34. Binele si raul sunt conceptele pedagogiei lui Dumnezeu fata de oameni.
35. Carui barbat nu¬i plac femeile? In primul rand le iubesti pentru farmecul lor, si in al doilea rand le iubesti pentru ca fac oameni.
36. Eu incerc o experienta: incerc sa ma deparazitez de filosofie, de paduchernita metafizicii. Cioran s¬a deparazitat mai demult, desi face filozofie. Un prieten de¬al meu zice: te deparazitezi, dar folosesti sculele ei. Da, dar daca ma urc in tren, nu inseamna ca zeul meu e calea ferata.
37. in Evul Mediu s¬a formulat de catre filozofii sireti teoria adevarului dublu: secundum fidem – adevarul dupa credinta si secundum rationem – adevarul dupa ratiune, ca sa aiba cale libera pentru filozofie. Adica sa rataceasca pana ii ia dracul … Ca poti, in filozofie, sa ratacesti pana devii nauc. Ce¬ au realizat filozofii prin autonomia lor? Nimic! N¬u au nici un adevar.
38. Babele evlavioase merg la absolut rugandu¬se, iar filozoful trancanind silogisme.
39. Francmasoneria doreste puterea cu lozinci democrate. Nu sunt religiosi, au o singura religie: propria lor doctrina. Pe dusmani ii anuleaza social. Au o structura supranationala, deci sunt antinaturali. Toti cei care aspira la unitatea speciei om anuleaza principiul competitiei intre popoare; anuleaza insusi principiul civilizatiei moderne, nascuta prin lupta.
40. Geniul e relief, noutate, inventie, creare de epoca si stil. Nu e neaparat un intelept, ci un suprainteligent. Geniile sunt originale, in masura in care originalitatea e posibila. in fond, maxima mea a fost aceasta: Dumnezeu este creator, iar omul imitator. Prin incercarea de a imita mereu Divinitatea, prin proximitatea fata de divin, geniul e mai apropiat de cer; dar nu sunt in masura in care e apropiat sfintul.
41. In fata lui Dumnezeu nu exista genii, Dumezeu lucrand nu cu genii, ci cu oameni.
42. Dumnezeu a facut lumea si pe om; si cu om a incoronat creatia sa. si l¬a insarcinat sa cunoasca lucrurile. De¬acolo vine denumirea lor. – Originea primordiala a capacitatii de a determina numele lucrurilor, care este o operatie logica; originea mistica a gandirii logice.
43. Aparitia unui mare ganditor e pentru creier ca o baie pentru un om care a muncit, a asudat, s¬a murdarit si se spala. Gandirea este o “spalare” a creierului. Asta ma face cateodata sa cred ca gandirea nu e din creier si ca acest creier e numai un sediu … De ce gandirea nu e produsa de creier, care e numai un sediu? Fiindca nu o produc toate creierele. Daca inteligenta ar fi produsul creierului, atunci intre Goethe si nea Ghita nu ar mai fi nici o diferenta.
44. Am auzit odata un profesor de la Politehnica; am avut impresia ca asist la un balet de ursi. Daca intr¬un salon, intr¬un colt, unul fumeaza si tace, ala e inginer … Inginerul e practic, savantul nu e practic. Cand i s¬a spus lui Max Planck, creatorul fizicii cuantice, ca s¬a mai gasit o aplicatie, el a spus: care e, ma? Uite care … – Ca sa vezi, nici nu m¬am gandit!
45. Inteligenta, oricat de mare nu e suficienta pentru a te curata de prejudecati. Cu cat inteligenta e mai mare, cu atat prejudecata e mai voinica, pentru ca ai aparat s¬o justifici.
46. Intrebat fiind cum intelege gandirea, in forma pura sau in exemple, Nae Ionescu a raspuns: exemplele au fost lasate de Dumnezeu pe pamant pentru ca ideile sa fie sesizate senzorial si de prosti

47. Nu stiu de ce gluma asta de¬a face istorie se practica atat de mult. Daca ai cultul istoriei, ai cultul aparitiei si disparitiei; e consolator acest joc? Istorismul, adica perspectiva istorica asupra vietii si lumii, a dus in cimitir. Ne inecam in istorie. Pentru ca istoria nu te invata numai sa faci ceva, ca popor; cu istoria tot ce insemnezi in interiorul unui popor devine discutabil prin faptul ca nu poti, la infinit, sa lucrezi la facerea ta, ci dispari si apare altcineva care, chiar daca nu te inlocuieste, te prelucreaza. si daca nu poti iesi din devenire, nu poti scapa de tristete; tristetea metafizica e fructul devenirii. Sunt prosti istoricizanti care se consoleaza prin devenire. Devenim mai civilizati, nu? Sau mai culti … Adica murim ca si caprele, numai ca e mare lucru ca exista Kant, Descartes, exista Newton, ma rog, atatia mari creatori de cultura, si exista si fauritorul de religie, Hristos – dar nu ne intereseaza!48. Istoria e intemeiata pe istoria dintre Eva si dracul. Asa incepe istoria, aceasta ratacire a omului, ca o damnatie. Iar la aparitia lui Hristos, atunci s¬au suprapus teandric omul divinizat si divinitatea om si istoria a fost anulata.Cioran are o afirmatie extraordinara: Istoric este tot ceea ce este supraistoric. Crestinismul a punctat supraistoric, desi a aparut in istorie.49. Sint doua mari discipline guvernate de principiul ireversibilitatii: termodinamica si istoria.
50. Nu e om, Kant. Nu a reusit sa fie om cu toata stabilitatea lui. Iar badea Gheorghe, care se sincronizeaza cu clopotele de la biserica, e laureat al premiului Nobel pe linga Kant.
51. Legionarismul era in insesi ideile epocii, dar leginarismul nu putea sa iasa castigator deoarece avea la baza o eroare – nationalismul absolut, care este impracticabil. De la excesul de nationalism li s¬a tras sfarsitul legionarilor.
52. La comunisti, daca nu esti cu ei – sau nu mai esti cu ei – inseamna ca esti legionar. De ce acest “sindrom legionar” la bolsevici ma intrebati? Fiindca legionarii sunt singurii romani care n¬au avut in dictionar la litera G cuvantul gluma si cand ii prindeau pe comunisti era vai de cozonacul lor. Dar de fapt, nici comunistii nu stiu de gluma; asta ii punctul lor comun cu legionarii.
53. Nu se poate spune ca miscarea legionara nu a fost puternica! Nu a avut rezultate pozitive fiindca extremismele sunt greu suportabile. Nici fascismul italian nu a durat, nici national-socialismul german nu a durat si erau similare cu miscarea legionara.
Deosebirea dintre ele si miscare este aspectul religios al miscarii legionare. Nici fascismul si nici national¬socialismul nu aveau caracter religios. Hitler era cu mituri germanice, Mussolini era ateu. intr¬o intrunire se spune, Mussolini s¬a uitat la ceas si a zis: ii dau ultimatum lui Dumnezeu ca in cateva minute sa ma trasneasca daca exista! si apoi s¬a uitat la ceas. Au trecut minutele si a demonstrat ca Dumnezeu nu exista.
54. Unde e omul, in imanenta, absolut liber? intr¬o bisericuta din lemn din Maramures, unde sacerdotul crestin vorbeste de mistere, de taine, si se lasa invaluit de ele ca si credinciosii.
55. Omul e liber si eliberat numai in templul crestin, acolo, in ritual, cand se comunica tainele care ii invaluiesc deopotriva si pe sacerdot, si pe credinciosi. Ca sa fii cu adevarat liber, trebuie sa inlocuiesti infinitul si autonomia gandirii cu credinta in Dumnezeul crestin: “Robeste¬ma Doamne, ca sa fiu liber!” (Imitatio Christi)
56. Libertatea eu o aseman cu o franghie agatata de undeva, de sus. Te poti urca pe ea la cer, participand la actul mantuirii tale crestine, sau poti sa cobori in intuneric. Bipolaritatea libertatii. Dupa crestini, libertatea este vehicolul cu care poti sa cobori in intuneric, daca esti vicios. Infractorii sunt primitivii actuali, pentru ca ei nu sunt adaptabili la morala zilnica si o calca fiind liberi. Am invatat la inchisoare ca omul e un animal stupid, deoarece confisca libertatea semenilor sai. Tiranul e un om absurd si lipsit de rusine. Nu ii e rusine sa isi chinuie semenii. Oricum suntem captivi in univers. Ne ajunge aceasta grozavie. Dar sa intensifici aceasta captivitate pana la nivelul puscariei – numai omul e capabil de asemenea nebunie.
57. Liberatea omului e partea divina din el.
58. Limba romana are virtuti complete, adica poate fi vehicol a tot ce se intampla spiritual in om. E foarte greu de manuit. Prin ea poti deveni vultur sau cantaret de strana. Limba romana are toate premisele valorice pentru a deveni o limba universala, dar nu stiu daca e posibil acest mars istoric. Daca am fi fost un popor cuceritor … Noi, romanii, nu punctam universalitatea nicaieri. si asta ne face sceptici. Ceea ce ne lipseste este indrazneala.
59. Luciditatea este o limpezire a spiritului nimicitoare. Cand esti lucid esti in fata cimitirului. A fi lucid inseamna a¬ti da seama perfect de limitele si neputintele tale. Luciditatea este o categorie dizolvanta. in masura in care Dumnezeu trebuie primit, si nu inteles, la Dumnezeu nu ai acces prin luciditate.
60. Ma intreba Marin Preda cum era cu macedoromanii si i¬am zis: domnule Preda, macedoromanii nu sunt romani, sunt super romani, romani absoluti. Atat de napastuti si goniti, au instinct national de fiara batuta. Iar eu si dumneata pe langa ei, avem forta domestica de rate. Macaim. Am stat cu macedoromani in temnita. ii bateau pana ii omorau, dar nu declarau nimic. Au o barbatie perfecta.
61. A sti la scara umana, poate fi folositor – dar in nici un caz mantuitor.
62. E mai mantuitoare o rugaciune intr¬o biserica din Gaiesti decat Platon.
63. Ideea mortii absolute sta la baza smintelii moderne.
64. Heidegger spune asa: ca sa iesi din anonimat, trebuie sa traiesti nelinistea perspectivei neantului zilnic. El te indeamna, Heidegger, sa traiesti murind absolut in fiecare zi!
65. Moartea ma determina sa fiu esential. M¬a impresionat foarte mult sunetul pamantului cazand pe cosciugul lui Nae Ionescu.
66. Mortii antici nu sunt deloc frumosi. Numai mortii crestini sunt. Am gasit totusi la Homer un mort de toata frumusetea:
Pentensileea, regina amazoanelor, omorata de Ahile. si plange Ahile ca a omorat frumusetea asta de femeie … si atunci Tersit – vocea poporului muncitor – se apuca sa insulte cadavrul Pentensileei. Ahile ii da un pumn si il omoara – pe poporul muncitor – ca ii obraznic si ca insulta cadavrul aleia. Aici am vazut asadar o frumusete, desi in principiu, mortii antici nu sunt frumosi. Crestinii sunt cei care au introdus masca frumoasa a mortului.
67. Cine slujeste lui Cronos este obsedat de imaginea cimitirului. Omul e guvernat pe pamant de doua morale: de morala dogmelor, care e crestina si eterna, adica absoluta, si de morala normelor, care, ca morala laica, e construita pe putinatatea si imperfectiunea omului. Morala laica nu poate fi desprinsa de morala absoluta si ea arata ca omul se misca asimptotic la perfectiune, pe care nu o poate atinge niciodata. Morala in sine, autonoma, e mai primejdioasa pentru religie decat ateismul. stiinta moravurilor, ca teoretizare a moralei laice, este din punctul de vedere al Absolutului religios egala cu zero. Seamana cu Mersul trenurilor, dupa parerea mea. Poti sa o schimbi, ca pe tren, la care statie vrei. Omul autonom nu e capabil sa creeze o ordine morala. O primeste de sus, sau nu o primeste deloc. Cum e posibila morala publica? Prin instapanirea absoluta a moralei religioase crestine. Dogmele crestine trebuie sa porunceasca normele morale, care, fara ele, nu se deosebesc de Mersul trenurilor decat prin obiect. Morala publica intr¬un stat crestin trebuie sa stea sub imperiul certitudinii dogmelor crestine reflectate imperfect de omul marginit. Daca nu situam Biserica deasupra statului, ne aflam in treba si face fiecare ce vrea.
68. Elitele morale sunt mai presus decat cele intelectuale. Mie imi plac oamenii care fac judecati. Cei care fac silogisme sunt fata de adevar, cum sunt curcile alea care se incurca printre popice.
69. Napoleon face adevarata istorie a Revolutiei franceze. Un om care a refacut ordinea naturala, punand parul pe haimanalele de pe ulita. Cand a fost intrebat cum isi explica intrarea armatelor sale in tarile de Jos ca pe bulevard, in timp ce regii Frantei se pinteau la ele zadarnic, Napoleon a raspuns: Nu au intrat armatele Frantei, ci ideile revolutionare de pe drapel! incepuse o noua filozofie a istoriei, cu Napoleon.
70. Fara nemurire si mantuire, libertatea e de neconceput. Omul, daca nu are in substanta lui ideea nemuririi si mantuirii, nu e liber. Seamana cu berbecul, cu capra, cu oaia …
71. Omul a depasit conditia de animal abia atunci cand in el a aparut ideea nemuririi, care nu trebuie confundata nici cu pemanenta speciei, nici cu conceptia estetica a gloriei.
72. Fara Dumnezeu omul ramane un biet animal rational si vorbitor, care vine de nicaieri si merge spre nicaieri. si el ramane asa chiar daca este laureat al premiului Nobel sau maturator. Cand, unde si in ce scop a aparut el in calitatea asta de om? Daca se intreaba singur si nu e un zeu in dreptul casei care sa ii reveleze data inceputului, inseamna ca omul ramane un biet animal rational care vine de nicaieri si merge spre nicaieri.
73. Renasterea italiana, unde omul este situat in centrul universului, este eretica din punct de vedere crestin. Autonomizarea puterii omului este in sine demonica. Parerea mea este ca omul este cel mai semnificativ, de fapt, singurul care este om, este homo religiosus.
74. Aotonomia spirituala a omului este iluzorie si ea se misca perpetuu intre Dumnezeu si dracul. Fara credinta si Biserica, omul ramane un simplu animal rational si muritor, rationalitatea avand doar caracterul unei mai mari puteri de adaptare la conditiile cosmice decat restul dobitoacelor. Cand zici ca omul e un animal rational, atributul rationalitatilor il distinge de restul vietatilor, nescotandu¬l din perspectiva mortii absolute.Moartea devine relativa, ca o trecere numai prin religie – stiinta, oricat de savanta, nescotand omul decat aparent din regnul animal. Nici o consolare ca eu ma deosebesc de elefant sau de capra pentru ca fac silogisme, daca apar si dispar in mod absurd din natura.
75. Scara valorilor umane contine: sfantul, eroul, geniul si omul obisnuit – dincolo de acestia situandu¬se infractorul. Sfantul, eroul si geniul sunt fara voia societatii, care e obligata sa¬i recunoasca. Nimeni nu¬ti contesta dreptul la existenta daca esti om obisnuit, dar nimeni nu trebuie sa faca confuzie intre tine, sfant, erou si geniu. Oamenii sunt egali in fata legii, adica trebuie respectati ca atare, dar nu confundati, nu facuti identici, ca e o gogoasa … Nimeni nu iti contesta dreptul la o viata normala daca porti masca de om. Numai ca daca esti mediocru, nu trebuie sa te instalezi in varf, pentru ca nu e nici in interesul tau. Acolo trebuie sa stea cei dotati. Sfantul sta in fruntea tablei valorilor pentru ca el face posibila trairea absolutului la scara umana. Eroul se consuma facand istorie si nedepasind sfera laicului. Eroul este admirat – asa cum este si geniul – dar nimeni nu i se inchina, chiar daca fapta lui aduce foloase reale omului. in vreme ce sfantul se situeaza dintru inceput in eternitate, eroul moare in istorie, pentru ca urma pe care o lasa el, ca om implinit, este fixata doar in timp si in spatiu.
76. Omul nu e o suma de miliarde de celule sau de organe. Ca nu sunt independente nici ficatul, nici rinichii, nici stomacul, nici creierul, nici sistemul osos. Omul, ca intreg nu poate fi gandit decat biblic; stiintific, nu. Moise e mai valabil decat ultima noutate evolutionista a stiintei.
77. Umanitatea o iubesti lesne. Pe om mai greu.
78. Personalitatea e acel individ inzestrat cu capacitatea de a se darui. Eroul este o personalitate, deoarece nu isi mai apartine.
79. Eu am afirmat odata intr¬un salon, ca Platon este miscarea spiritului inlauntru eternitatii. Cand gandim, toti suntem platonicieni. Daca eu incerc sa gandesc universul, trebuie sa mut Biblia in universul inghetat al ideilor platonice. Asta inseamna meditatia. Platon a intuit cel mai bine jalea omului neputincios in fata esentelor.
80. Fata de maretia lui Hristos, Platon e un personaj maruntel si cuviincios. Pe Platon poti sa il scuturi si constati ca arhetipurile lui sunt filozofice, dar daca muti arhetipurile acestea in religia lui Hristos, devin modurile in care el vede divinitatea. Platon nu ¬are divinitate, pentru ca la el divinitatea e un simplu “demiurg”, ceea ce in greceste inseamna “meserias”.