CELE MAI MARI TUNURI din istoria Romaniei

Banca Marmorosch Blank, Skoda, Nationalizarea, CEC-Dacia sau Falimentul FNI sunt doar cateva dintre tepele pe care le-au suportat romanii din bugetul public
Se invoca destul de des in ultima vreme perioada de boom economic pe care a cunoscut-o Romania intre anii 1920 si 1940. In mare parte, chiar asa au stat lucrurile, numai ca si atunci, ca si acum, Romania a avut parte de "mari inginerii financiare". Intr-un top al marilor fraude din Romania ultimului secol, falimentul Bancii Marmorosch (1931) se plaseaza pe locul patru. Prejudiciile cele mai mari au fost provocate de procesul de nationalizare (aproximativ noua mld. euro) si falimentul sistemului bancar romanesc (1998-1999). Pe de alta parte insa, cea mai mare inselatorie pe care au fost nevoiti s-o indure romanii a fost cea legata de "un CEC pentru Dacia". Se estimeaza ca, de fapt, suma totala de care s-a bucurat statul roman din 1991 incoace a depasit sase miliarde de euro. In rest, constatam ca nimic nou nu este sub soare. Si primarii din perioada interbelica reparau strazi pe "cumetrii", iar contrabanda cu alcool intrecea orice inchipuire in materie de coruptie. 1. AFACEREA "SKODA" - cum sa dotezi armata pe... comision

De departe, cel mai rasunator tun dat bugetului public a fost "Afacerea Skoda". In presa vremii
s-a spus ca escrocheria si coruptia au atins culmi inimaginabile. Scandalul a izbucnit in 1933, cand marile ziare au inceput sa publice articole detaliate referitoare la neregulile afacerii ce ar fi trebuit sa transforme armata intr-o institutie moderna. Problemele se concentrau in jurul unui personaj controversat, polonezul Bruno Seletzky, reprezentantul uzinei Skoda la Bucuresti.

Prolog

La inceputul anilor iiiii'20 isi face aparitia in Romania, in calitate de sef al reprezentantei Uzinelor Skoda, Bruno Seletzky. Nascut in Polonia, la Zakopane, el a trait peste doua decenii in Austria, dupa care a trecut in Cehoslovacia, unde s-a angajat sa lucreze intr-o uzina de armament apartinand Skoda. Inca de la venirea sa in tara noastra, Seletzky a atras atentia organelor de contrainformatii romanesti, fapt care, din nefericire, a ramas fara urmari, datorita relatiilor pe care polonezul a stiut sa si le creeze la cele mai inalte niveluri ale statului roman.

"Afacerea Skoda" nu este singura de acest gen (au mai fost incheiate contracte cu uzina cehoslovaca in 1922 si 1927), ci ultima, cea mai importanta. Seletzki, pentru a-si atinge scopurile, a impartit comisioane importante nu numai functionarilor si tehnicienilor civili si militari insarcinati cu urmarirea contractelor incheiate cu uzinele Skoda, ci si altor persoane care ocupau functii importante in aparatul de stat sau in organele de conducere ale unor partide politice.

Tunuri, la propriu si la figurat

Astfel, in noiembrie 1928, Seletzky a fost "invitat" sa intocmeasca un plan privind modernizarea armamentului romanesc, pe care il realizeaza in doar trei-patru luni. In luna mai 1929, oferta Skoda era deja pe cale de a se perfecta. Imediat are loc o sedinta a oficialitatilor romane (un fel de CSAT de astazi), avand ca scop acest contract. Printre participanti se numarau prim-ministrul Iuliu Maniu, ministrul apararii, generalul Cihoschi, precum si o serie de ofiteri superiori de specialitate. Ei au hotarat sa comande tot ce era nevoie de la uzinele Skoda, mai putin piesele de artilerie grea, care ar fi urmat sa vina din Franta. Numai ca o comisie de experti militari a comunicat conducerii Ministerului Apararii Nationale informatia falsa ca tunurile fabricate la uzinele franceze Schneider erau cu 60.000 de dolari mai scumpe decat cele oferite de... cehi. Zis si facut, Romania a comandat uzinelor Skoda, in martie 1930, munitii si armament, inclusiv artileria grea, in valoare de peste cinci miliarde lei, cifra imensa pentru acele vremuri.

Contractul incheiat (nr. 6.102, din 17 martie 1930) a avut numeroase clause defavorabile partii romane, iar autoritatile militare autohtone l-au aprobat fara niciun fel de consultare a institutiilor competente - Directia tehnica si Consiliul Superior al Armatei. Mai mult, actul nu era insotit, dupa cum era normal si atunci, de caiete de sarcini in care sa se specifice o serie de detalii tehnice. Una peste alta, acest contract a adus statului roman un prejudiciu de 900 de milioane de lei (aproximativ 9,2 milioane de dolari, o suma imensa la acea vreme), cifra rezultata din comparatia cu valoarea unui contract similar incheiat de Iugoslavia in aceeasi perioada - pretul materialelor pentru armata romana era cu 18%-25% mai ridicat. Nu de alta, dar, potrivit anchetatorilor, comisioanele primite de cei care, sub o forma sau alta, au facilitat contractul au totalizat peste 19 milioane de lei.

Pedeapsa

Asa cum poate va asteptati, singurul pedepsit in aceasta afacere a fost Seletzky, care a primit... cinci ani de inchisoare. Demnitarii romani implicati in toata aceasta poveste nu au fost condamnati, pentru ca au disparut probele de la dosar.

2. AFACEREA "BANCA MARMOROSCH BLANK" - camarila bancara

Marmorosch Blank a fost una dintre cele mai cunoscute banci din perioada interbelica. Infiintata inca din 1865, sub denumirea Banque de Roumanie, beneficia de capital adus de la Banca Imperiala Otomana din Constantinopol. Ulterior, fondatorul bancii, J. Marmorosch, s-a retras la Viena, conducerea preluand-o Mauriciu Blank. Din 1874, ea a luat denumirea "Banca Marmorosch, Blank et. Co.", actionand doar ca institutie de credit, fiind comanditata de Banca Isac Lobel din Viena.

Aristide Blank, fiul lui Mauriciu Blank, avea sa fie principalul actor in "cresterea si descresterea" bancii Marmorosch. El a intrat in scena in 1914, cand, impreuna cu G. Danielopol, a fost trimis de guvernul roman la Londra, pentru a perfecta obtinerea unui imprumut destinat achizitionarii de armament. La sfarsitul anului 1916, sediul bancii s-a mutat la institutia afiliata la Iasi, Banca Moldova. Acolo, Blank si-a cultivat prieteniile cu Nicolae Titulescu, ministru de finante in acel timp, cu Octavian Goga, cu istoricul Nicolae Iorga si cu alte nume de marca ale politicii acelor timpuri. Pozitia lui s-a consolidat in 1918, cand guvernul i-a dat o noua insarcinare privind punerea la punct a unor contracte comerciale cu China. In acelasi timp, controlul sau asupra bancii a crescut, desi tatal sau a ramas director general pana in 1928, cand s-a retras la Viena. In 1923, banca avea 25 de sucursale in Regat, pe langa cele patru care activau in Paris, Istanbul, Viena si in New York, ajungand, practic, cea mai puternica banca comerciala din Romania. Aristide Blank era si proprietarul a sapte publicatii, printre care se numarau ziarele "Dimineata" si "Adevarul". Mai tarziu, in perioada 1924-1925, banca a achizitionat terenurile dintre actualul Bulevard al Aviatorilor si Herastrau. Apoi, avand sustinerea directorului Uzinelor Comunale Bucuresti, a asanat terenul mlastinos din zona de nord a Bucurestiului.

Un faliment zguduitor

Aristide Blank a mai ramas in istorie drept personajul principal din anturajul Casei Regale. In 1930, Blank a devenit economistul regelui. Avea plasat in "camarila lui Carol" pe Felix Wider, care lucrase pana in 1914 la banca Marmorosch. Problemele bancii au aparut pe fodul marii crize internationale, inceputa in 1929. Astfel, in toamna lui 1931, institutia financiara s-a trezit in incapacitate de plata - lipseau 16 milioane de dolari la nivelul acelui an. S-au descoperit si o serie de credite nerambursate, asa ca banca se indrepta vertiginos spre un faliment zguduitor pentru mediul economic din acele timpuri, pentru ca, nu cu mult timp in urma, fusese considerata ca fiind unul dintre cei mai stabili piloni financiari autohtoni. Cu toate eforturile regelui, banca nu a putut fi salvata, intrand in prefaliment. Pana in 1940, deponentii au fost despagubiti indeosebi prin vanzarea terenurilor bancii din nordul Capitalei.

Cauzele falimentului rezida atat in conditiile financiare interne, cat si in cele externe, dar, mai ales, in urma unor operatiuni dubioase practicate de banca, cum ar fi eliberarea unor cecuri fara acoperire catre Banca Nationala. Nu a existat insa o ancheta propriu-zisa si nimeni nu a fost pedepsit pentru prabusirea bancii Marmorosch.

3. AFACEREA "PAVAJUL" - varianta interbelica a asfaltarii

Refacerea (dubioasa) a infrastructurii Bucurestiului nu este o inventie a primarilor de dupa decembrie 1989. Pana si edilii de legenda ai Capitalei, Dem I. Dobrescu si Pache Protopopescu - cei care au botezat cu numele lor strazi si parcuri -, au procedat la fel. Au atribuit lucrari de refacere a carosabilului unor "grupuri de interese", fara licitatie si la preturi supralicitate.

Presa interbelica a demonstrat cu documente ca, in 1933, primarul Protopopescu a atribuit fara licitatie pavarea unei strazi din Bucuresti unor apropiati, familia Rudenberg, agenti electorali ai edilului. Nu in ultimul rand, firma familiei respective nici nu avea experienta in domeniu...

Dem I. Dobrescu a facut exact acelasi tip de "greseli". Intr-un raport prezentat de o comisie de ancheta, in 1934, si care viza lucrarile de reparatii la strada principala din zona Unirii, se aratau urmatoarele: "Am dovedit ca lucrarile s-au executat intr-un mod scandalos. Ca in timp de jumatate de an pavajele s-au deteriorat, s-au ondulat si trebuie refacute complet. Betonul folosit e de calitate proasta, asa ca nici dupa sase luni nu a facut priza. (...) Oferta aprobata de domnul primar Dobrescu prin buna invoiala a fost neprecisa si nu s-a clarificat situatia materialelor vechi in valoare de doua-cinci milioane de lei, lasand totul la discretia ofertantului (...) Ofertantilor nu li s-a cerut nicio justificare de capacitate tehnica si materiala, desi domnul Zoltan Davidovits n-a lucrat niciodata in bransa pavajelor, fiind un biet functionar la strandul Kiseleff, iar Zigler, dupa cum ne spune chiar unchiul sau, este de meserie croitor. (...) Ofertantilor li s-a micsorat garantia de la 10% la 6%, aceasta nefiind suficienta pentru refacerea pavajelor macar in parte". Comisia precizeaza ca pretul real pe care ar fi trebuit sa-l plateasca primaria ar fi fost de 40 de ori mai mic decat cel efectuat.

4. AFACEREA "SPIRTUL NEGRU" - precursorul contrabandistului modern

Senzatia de "déjà-vu" se mentine si in cazul afacerilor cu bauturi alcoolice. In perioada interbelica, fabricarea si comercializarea bauturilor alcoolice se facea platindu-se un anumit procent catre bugetul de stat. Cum aceasta taxa avea un cuantum semnificativ, nu putini erau cei tentati sa incalce legea, chiar daca riscau ani grei de inchisoare.

Filiera spirtoaselor

Comertul clandestin cu bauturi alcoolice a luat avant in anii crizei economice. Erau implicati inclusiv functionari de rang inalt din ministere. "Afacerea" Spirtul Negru din Maramures", cum a fost denumita, a facut mult timp deliciul presei de la inceputul anului 1930. Ziarul "Dimineata" scria ca "descoperirea unei fabrici clandestine de spirt din Simleul Silvaniei a dat mult de lucru autoritatilor din judetele Somes, Satu Mare si Maramures. S-a constatat cu aceasta ocazie ca sute de hectolitri de spirt de contrabanda au fost vandute timp de opt luni in toate orasele si satele din nordul Ardealului".

Fara frontiere

Milionarul Mihail Cengesi a fost principalul acuzat in aceasta afacere. El pusese la punct o serioasa retea de distributie a produselor fabricii sale. Potrivit declaratiilor unui caraus, se pare ca o cantitate semnificativa de spirt contrafacut a fost transportata in Ungaria si Cehoslovacia. "Precum se stie, cehii urmaresc de aproape pe cei care inlesnesc introducerea spirtului in tara vecina. Totusi, banda era asa de bine organizata, incat, desi lucra de mai multe luni, nu a putut fi prinsa. Mihail Cengesi, fiind foarte bogat si avand, pe deasupra, si presedintia sindicatului spirtului, a putut usor sa obtina concursul tacit al unor persoane cu mare trecere", scria "Dimineata".

Pana la urma, si in acest caz, pedepsele au fost modice. Cengesi a fost condamnat la opt ani de inchisoare. Au mai fost arestati doar cativa dintre membrii retelei, mult prea putini fata de amploarea fenomenului, dupa cum afirma presa vremii. Si niciun demnitar, evident.

5. AFACEREA "BACHUS" - vinul de milioane

In perioada regimului comunist au "transpirat" extrem de putine fapte de coruptie, afaceri ilegale sau de contrabanda. A devenit insa o adevarata legenda "Afacerea Bachus", din anii iiiii'70. Gheorghe Stefanescu, cunoscut la vremea res-
pectiva sub porecla "Bachus", gestionarul unui depozit de vinuri din Bucuresti, a fost seful celei mai mari retele mafiote din anii Epocii de Aur. Iar trimiterea sa in fata plutonului de executie a devenit si cea mai faimoasa condamnare la moarte din regimul comunist.

Vinul cu... aditivi

Bachus facea vinuri gustoase si nimeni nu banuia ca erau "botezate" cu fel de fel de aditivi, unii adusi chiar din Occident. Inselaciunea incepea inca de la podgoria Cotesti, unde directorul pretexta o productie slaba din cauza unor "calamitati", creand astfel un plus in gestiunea reala. Vinurile neevidentiate contabil se "cupajau", adica se combinau vinurile proaste cu cele bune, iar amestecul era vandut in final la pret ridicat, diferenta de bani obtinuta revenind oamenilor lui Bachus.

In sapte ani, intre 1971 si 1978, acestia "au prelucrat" peste 400.000 de litri de vin primit fara acte. Pe langa vin, mai cupajau si rachiul de drojdie cu tuica de pruna, respectand insa concentratiile alcoolice, astfel incat sa nu se diminueze taria bauturii.

Ceasul rau...

Prinderea lui Stefanescu se datoreaza hazardului. Un locotenent de Securitate a cumparat de la crama lui vin pentru propria nunta, care insa a trebuit amanata. Dupa cateva saptamani, ofiterul a gustat licoarea, constatand insa ca nu i-a mai ramas decat o solutie apoasa, cu depuneri rosiatice. Anchetatorii (la acest caz au lucrat peste 250 de politisti si procurori) au gasit acasa la Bachus peste 18 kilograme de bijuterii din aur si pietre pretioase, valorand aproximativ 360.000 de dolari, si 2,2 milioane de lei, in numerar si pe cecuri. Mai detinea un apartament in Bucuresti, o vila la Breaza si doua autoturisme Lada. Stefanescu era un adevarat milionar in dolari al Republicii Socialiste Romania. Din reteaua lui Bachus au facut parte de la sefi de servicii pana la prim-secretari de partid si directori in ministere, care primeau de la acesta bani, bijuterii si alte atentii, ca sa inchida ochii. Toti au fost trimisi insa la inchisoare, fara exceptie: peste 200 de persoane. Condamnat la moarte in aprilie 1980, Stefanescu a fost executat la 14 decembrie 1981. Fatala i-a fost falsificarea vinurilor, pentru celelalte infractiuni, retinute in alte noua dosare, primind doar inchisoare. Legenda spune ca, adus in fata lui Ceausescu, acesta l-a intrebat ce voia sa faca cu atatia bani, iar Bachus ar fi raspuns: "Am vrut sa rastorn regimul!". Neoficial, se spune ca suma totala de care a fost prejudiciat statul roman se ridica la echivalentul a 4,5 milioane de dolari, la nivelul anilor iiiii'70.

6. AFACEREA "FNI" - economiile romanilor, spulberate de vant(u)

Potrivit statisticilor (oficiale), in Romania, din 1947 incoace, aproape sase milioane de romani au fost pagubiti intr-un fel sau altul cu echivalentul a peste 20 de miliarde de euro. Pana in 1989, principala cauza erau nationalizarile si exproprierile. Dupa 1991 am vazut "pe viu" jocuri piramidale, banci populare, falimente bancare sau fonduri de investitii care au "zburat" peste mari si tari. Multi indivizi au profitat de saracia generalizata in care s-a aflat (si se afla) Romania, speculand dorinta de imbogatire rapida. Asa s-au construit Caritas, Gerald sau alte jocuri de intrajutorare, FMOA ori Fondul National de Investitii. Scopul a fost unul: cati mai multi deponenti, pentru ca "alesii" sa-si poata recupera "investitiile" initiale. Bineinteles, toate acestea nu ar fi fost posibile fara complicitatea guvernantilor, indiferent ce forme a luat ea: "consolidarea" neincrederii populatiei in sistemul bancar printr-o serie de falimente rasunatoare, lipsa unor campanii de informare sau, la fel de grav, promovarea unor legi interpretabile.

Cine a vegheat pentru noi?

De departe, cel mai rasunator tun postdecembrist a fost "Afacerea FNI". Peste 300.000 de romani care sperau intr-o viata mai buna si-au vazut spulberate economiile plasate la FNI. In mai 2000, Fondul a intrat in incapacitate de plata, evaporandu-se din conturi peste 8.000 de miliarde de lei. Sorin Ovidiu Vantu, cel care a infiintat FNI si era considerat principalul vinovat, nu a fost sanctionat de Justitie. Scandalul FNI a implicat direct Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, Ministerul Finantelor, CEC si guvernul. Parchetul General a trimis in judecata 14 persoane cu functii la CNVM, CEC sau SOV INVEST. Nu exista nici la ora actuala o sentinta definitiva in acest dosar.

7. AFACEREA "ALBINA" - o banca furata cu totul

Anul 1999 a fost cel mai negru pentru sistemul bancar. Pentru multi dintre noi, cel mai rasunator faliment este reprezentat de Bancorex. Aproape 600 de milioane de dolari si 9.846 miliarde lei este costul suportat de stat (sub forma titlurilor de stat scadente in 1999) pentru lichidarea bancii "mileniului trei" (pierderi de doua miliarde de dolari). La aceasta se adauga si cele 3.712 miliarde lei, bani cheltuiti pentru restructurarea Bancii Agricole.

Totusi, in acea perioada a retinut atentia expertilor un alt caz, mult mai putin mediatizat, cel al Bancii Albina. Nu se cunoaste in totalitate prejudiciul creat de falimentul bancii, dar putem estima la aproape 1.200 de miliarde de lei aportul Fondului de Garantare al Depozitelor Bancare la lichidarea Albina.

Ce este insa deosebit in acest caz? Banca Albina a fost singura institutie de acest fel din Romania in care valoarea creditelor neperformante a fost egala cu aceea a activelor bancii! In plus, este banca comerciala cu existenta cea mai scurta (trei ani) si prima la care s-a declansat procedura de faliment.

Inca din primul an de activitate (1996), Banca Albina s-a aflat in dificultate financiara, situatie fireasca, in conditiile in care actionarii nu au asteptat nici macar sa treaca un an pentru a incepe jumulirea banilor proaspat intrati. Un raport al societatii lichidatorului bancii indica un grup de sase firme, apartinand lui Giovani Giovanardi (actionar al bancii), care au acumulat cele mai mari restante. Practic, majoritatea firmelor care au beneficiat de imprumuturi si care apoi "au uitat" sa inapoieze banii apartin actionarilor. Societatile grupului patronat de Giovanardi si administrat de Valentina Petrosanu (SC Seld Comexim SRL, SC Sogexport SRL, SC Farom Italgom SRL s. cl.) erau inregistrate la 25 mai 1999 avand credite restante de 57,8 miliarde lei (peste valoarea capitalului social al bancii - 50 miliarde lei) si 62,6 miliarde lei dobanzi neachitate, in total o suma echivalenta cu 7,77 milioane dolari.

Salvarea aparentelor

Initial s-a incercat acoperirea pierderilor cu ajutorul capitalului atras prin practicarea unor dobanzi fabuloase la depozite. Actiune numai de fatada, pentru ca in 1998 gaura se largeste la 38,9 miliarde lei de la 0,56 miliarde in 1996. Cu toate acestea, Banca Albina raporteaza un profit de 21 de miliarde lei, trecand dobanzile si penalitatile neincasate pe credite curente. Surprinzator, BNR nu sesizeaza nicio abatere, dar, in schimb, situatia este semnalata in Consiliul de Administratie de unul dintre membrii neinfluenti. Alaturi de cele sase firme sunt aduse in discutie alte 21 care primisera credite fara a se constitui garantii. La 30 septembrie 1998, rata creditelor clasificate in categoria "pierderi" si "indoielnice" ajunsese la 57,7%, cu mult peste "pragul" prevazut de BNR - 30%.

In 1999, Albina a intrat in incapacitate de plata. Creditele neperformante ajunsesera la 100%. La acel moment nu a mai fost absolut nimic de furat.

Cele mai importante fraude din ultimul secol (1900-2007)

1. Nationalizare (1947-1962) - 9 mld. euro

2. Depuneri CEC pentru Dacii - 6 mld. euro

3. Faliment banci (1998-2000) - 4 mld. euro

4. Falimentul Marmorosch (1931) - 491 mil. euro (*)

5. Afacerea Skoda (1930) - 280 mil. euro (*)

6. FNI, fond de investitii (2000) - 150 mil. euro

7. Caritas, joc piramidal (1993-1994) - 80 mil. euro

8. MTS Leasing (2005) - 50 mil. euro

9. SAFI, fond de investitii (1996) - 40 mil euro

10. Afacerea Bachus (1971-1978) - 21 mil. euro (*)

11. Gerald, joc piramidal (1993-1994) - 20 mil. euro

12. Afacerea Pavajul (1934) - 10,5 mil. euro (*)

13. Mega-Caritas, joc piramidal - 4 mil. de euro

...............................................................................................................................................

TOTAL: 20 mld. euro

Nota (*) - estimari la nivelul anului 2008
Sursa:http://www.financiarul.com/articol_186/